vineri, 13 februarie 2015

SC ROXANA MIRANLIV SRL: CALITATE SI PROFESIONALISM


SR EN ISO 9001 : 2008 ( ISO 9001 : 2008), SC ROXANA MIRANLIV SRL execută:


• Lucrari de constructii a drumurilor si autostrazilor si podurilor
• Lucrari de constructii a proiectelor utilitare pentru fluide
• Lucrari de constructii a proiectelor utilitare pentru electricitate si telecomunicatii
• Lucrari de demolare a constructiilor 
• Lucrari de pregatire a terenului 
• Lucrari de foraj si sondaj pentru constructii 
• Lucrari de instalatii electrice, sanitare, de incalzire si de aer conditionat
• Lucrari de ipsoserie 
• Lucrari de tamplarie si dulgherie 
• Lucrari de pardosire si placare a peretilor 
• Lucrari de vopsitorie, zugraveli si montari de geamuri 
• Lucrari de invelitori, sarpante si terase de constructii

miercuri, 10 septembrie 2014

ADMITERE 2014 LA FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ - FILIALA SLATINA

 

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

 

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ - FILIALA SLATINA

 

Strada Strehareţ, nr. 150, Slatina, telefon: +40 249 435 953; fax: 0249 435 953
http://www.usamvslatina.ro, e-mail: contact@usamvslatina.ro, secretariat@usamvslatina.ro, director@usamvslatina.ro

Pentru anul universitar 2014 / 2015, situaţia numărului de locuri se prezintă astfel:
Domeniul: Inginerie şi management
Cursuri de zi cu durata de 4 ani:
Specialitatea: Inginerie economică în agricultură:
-          Număr de locuri BUGET – 30;
-          Număr de locuri TAXĂ – 50.

Studenţii pot beneficia de următoarele:
• Burse de excelenţă – 750 lei/lună
• Burse de merit – 500 lei/lună
• Burse de ajutor social – 300/lună

Studenţii se pot caza în campusul facultăţii cu o taxă de 60/lună

Învăţământ la distanţă cu durata de 4 ani:
Specializări:
• Inginerie economică în agricultură
Număr de locuri TAXĂ - 150
• Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism
Număr locuri TAXĂ – 150
 • Inginerie economică în agricultură: Taxa este de 2.000 lei
 • Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism – Taxa este de 2.400 lei

Pentru anul universitar 2014/2015 TAXELE sunt:
• 50 lei – taxa de înscriere
• 100 lei – taxa de înmatriculare
• prima tranţă este de 800 lei

Pe parcursul studiilor, studentul poate obţine următoarele calificări:
-          Certificat Cambridge
-          Certificat pentru pregătirea personalului didactic (Modul psiho-pedagogic)
Rezultatul admiterii se stabileşte luând în considerare următoarele: 70% media de bacalaureat şi 30% nota / media la alegerea candidatului la una din probele de bacalaureat: limba română/limba maternă sau matematică. Susţinerea interviului are loc în aceeaşi zi cu înscrierea.

ALTE FORME DE ÎNVĂŢĂMÂNT
• Masterat, cursuri de zi cu durata de 2 ani, cu specializările:
         -          Management şi dezvoltare rurală
         -          Managementul calităţii şi inovaţiei în domeniul agroalimentar
-          Management în agroturism şi alimentaţie publică
-          Management în Agrobusiness
-          Management în Audit Intern
Capacitate maximă de şcolarizare – 50 locuri allocate pentru fiecare specializare

ADMITERE 2014

STUDENȚII NOȘTRI DE LA CURSURILE DE ZI, PRIMESC DE LA UNIVERSITATE ÎN FIECARE AN PATRU MILIARDE LEI SUB FORMĂ DE BURSE ȘI SCUTIRI DE TAXE

1 – 23 septembrie ‐ înscrierea şi susținerea interviului, încasarea taxelor de înscriere, de înmatriculare + tranșa I a taxei de studii. (Înscrierea se sistează în momentul ocupării locurilor)

Actele necesare:
Diploma de bacalaureat (în original sau copie legalizată) sau adeverință pentru promoția 2014 – în care să se specifice pe verso probele susținute şi media aferentă fiecărei probe. Prezentarea diplomei în original este obligatorie pentru ocuparea locurilor cu finanțare de la buget, până la data de 25 iulie 2013;
 • Foaia matricolă clasele IX‐XII;
 • Certificat de naştere (copie legalizată);
 • Certificat de căsătorie (copie legalizată) ‐ dacă este cazul;
 • Copie Buletin identitate sau Carte identitate;
 • 4 fotografii (tip buletin);
 • Adeverință medicală;
 • Taxa de înscriere;
 • Cererea de înscriere (formular tip).

Pentru anul universitar 2014/2015, TAXELE sunt:
•  150 lei ‐ taxa de înscriere;
•  50 lei ‐ taxa de înmatriculare;
•  2.300lei/an  ‐  taxa  de  şcolarizare  pentru  studenții
admişi cu taxă (prima tranşă 920 lei).


BAZA MATERIALĂ
Facultatea dispune de:
• 2 laboratoare dotate cu 100 calculatoare  conectate full‐time la Internet;
• un laborator  dotat  cu  30  calculatoare  pentru învățarea şi aprofundarea limbilor moderne;
•  o  bibliotecă  modernă,  cu  peste  2000 volume  de specialitate,  dotată  cu  calculatoare   conectate  la Internet şi un copiator performant;
•  un laborator dotat cu aparatură audio‐video (tv LCD, videoproiectoare, camere video digitale);
•  săli   şi   amfiteatre   necesare   derulării   procesului   de învățământ, dotate cu tehnică modernă;
•  Autocar de 50 locuri şi microbuz cu 20 de locuri pentru efectuarea excursiilor de studiu şi aplicațiilor practice pe teren.
•  Centru de Practică – Moara Domnească.

COLABORĂRI
     Facultatea de Management colaborează pe linie academică şi ştiințifică cu  Universitățile    de    Ştiințe Agronomice din Timişoara, Cluj‐Napoca, Iaşi şi Craiova, cu Institutul  de  Cercetare  ‐   Dezvoltare  pentru   Economie Agrară din cadrul ASAS, Institutul Național de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică ș.a.
     În ultimii ani s‐au dezvoltat relații de colaborare internațională cu universități din țările vest‐europene, în vederea schimburilor de studenți  şi cadre didactice: École Nationale Superieure d'Agriculture, Rennes, Angers şi Lille – Franța, Université Catholique de  Louvaine ‐ Belgia, Università di Studi Agricole e Forestale din Florenta ‐ Italia,  Institutul Agronomic din Lisabona ‐ Portugalia, The  Royal Veterinary and Agricultural University din Copenhaga ‐ Danemarca, The Queen's  University  din  Belfast  şi  Reaseheath  College  din Marea Britanie.
Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală a inițiat și derulat programe de colaborare și cercetare de tipul AGRAL, EXCELENȚĂ, TEMPUS, ERASMUS‐SOCRATES, TEMPER, RALP, LEONARDO, CNFIS, CNCSIS, BANCA MONDIALĂ, BIOTECH, PROGRAME SECTORIALE, POSDRU, PARTENERIATE  ÎN   DOMENII PRIORITARE, care vizează în principal alinierea programului de  învățământ la cerințele standardelor internaționale, realizarea  de  mobilități ale cadrelor didactice şi  studenților  pentru efectuarea unor stagii de studii de scurtă şi lungă durată în universitățile din țările   vest‐europene. Prin aceste programe facultatea a beneficiat de o serie de dotări pentru sălile de  curs și laborator.

luni, 23 iunie 2014

Cătălin Predoiu - profil de candidat la preşedinţia României




Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, câştigător al unei competiţii interne privind desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, are în spate o experienţă bogată în plan profesional şi politic, care îl recomandă pentru lupta electorală în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Cariera sa privată este una solidă după ce a profesat 18 ani ca avocat şi după 14 ani de catedră didactică universitară. Apoi, a fost cel mai longeviv ministru al Justiției, în perioada 2008 - 2012, sub cinci guverne succesive, dar şi ministru interimar al Afacerilor Externe în perioada septembrie – decembrie 2009. În februarie 2012 are onoarea de a fi prim-ministru interimar al României.

Autor de lucrări de specialitate juridică, el a fost premiat cu ”Premiul Academiei Române” și ”Premiul Uniunii Democrate a Juriștilor din România”.

Principalele realizări ca ministru al Justiției au fost următoarele: a finalizat, promovat și trecut prin Parlament cele 4 noi coduri fundamentale pentru reforma justiției în România (Civil, Penal, Procedură civilă, Procedură penală); a pus în aplicare, la 01.10.2010, Noul Cod Civil al României, care a înlocuit Codul Civil Cuza de la 1865; a finalizat, promovat și trecut prin Parlament Legea confiscării extinse în 2011 (completată de propunerea de directivă Macovei în 2014); a elaborat, promovat, trecut prin Parlament şi pus în aplicare Legea responsabilității disciplinare a magistraților; a elaborat, promovat, şi trecut prin Guvern Strategia Națională Anticorupție în 2012; peste 60 de misiuni diplomatice externe; peste 50 de întâlniri ministeriale bilaterale; peste 15 Consilii europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Mandatul de ministru al lui Cătălin Predoiu a însemnat un sistem judiciar reformat, garanții pentru independența justiției, credibilitate în plan extern – la nivel UE, rapoarte de țară mai bune pentru România

Principalele realizări ca ministru interimar de Externe: a obținut acordul celor mai importanți lideri europeni pentru formarea Grupului de Prietenie pentru Republica Moldova, grup alcătuit din state membre UE (grupul a fost formalizat și oficializat în ianuarie 2010 la Bruxelles); nominalizarea lui Dacian Cioloș din partea României pentru funcția de Comisar European pentru Agricultură; reprezentarea României, alături de președintele României, la patru Consilii Europene (înainte de tratatul Lisabona, reprezentarea în Consiliu se făcea la nivel de președinte asistat de ministrul de Externe); reprezentarea României la un Consiliu NATO și la un Consiliu NATO – Rusia.

Profil uman

Căsătorit, cu doi copii, Cătălin Predoiu a dovedit, în timp, că este un om echilibrat, rezistent, cooperant, deschis, bun negociator - a lucrat cu toate sistemele care compun statul (executiv, legislativ, justiție, securitate națională), având statutul de independent cu toate partidele din Parlament care s-au rotit în cele cinci guverne din care a făcut parte (PDL, PNL, PSD, UDMR, Minorități). De asemenea, el a dovedit că este un om integru, fără probleme de corupție, om al legii. Are o bună credibilitate externă, după ce a lucrat pe o agendă internă și externă complicată.

Cătălin Predoiu a condus un minister din inima statului

Cătălin Predoiu a fost cel mai longeviv ministru al Justiției, conducând cu profesionalism ministerul într-o perioadă cu enorme provocări pentru România în ceea ce privește modernizarea instituțiilor. Un avantaj a fost și acela că știe sistemul din interior, având în spate o carieră de avocat. Adoptarea noilor Coduri și a legilor de aplicare a acestora a constituit principala realizare a mandatul lui Predoiu și un element esențial pentru reformarea sistemului juridic. De asemenea, sub conducerea sa, justiția a înregistrat progrese semnificative în combaterea corupției.

Cătălin Predoiu a lucrat cu toate sistemele care compun statul

Cătălin Predoiu are experiența necesară unui bun președinte pentru că, din poziția de ministru al Justiției și premier interimar, a lucrat cu toate instituțiile esențiale într-un stat de drept- de la Guvern, la Parlament, Justiție și instituțiile de securitate națională, fiind și membru al CSAT. România nu își permite să aibă un președinte care să se califice la locul de muncă, ci de un om cu experiență, care a demonstrat deja că performează în relația cu aceste instituții și cunoaște în detaliu mecanismele de funcționare a acestora.

Cel desemnat prin vot să candideze pentru preşedinţia României a probat deja că îndeplinește cu succes rolul de mediator între puterile statului și în relația cu partidele parlamentare, reușind să le aducă la aceeași masă, atunci când este necesar, calitate esențială pentru un bun președinte.

Cătălin Predoiu a condus Ministerul Justiției într-o perioadă dificilă, în care România a trebuit să își demonstreze atașamentele față de valorile europene și față de statul de drept. Să nu uităm că, după aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră a fost monitorizată prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Progresele în lupta anticorupție, înregistrate în mandatul său, au fost semnalate și în rapoartele de la Bruxelles. DNA, ANI, Parchetul General au fost instituții care au primit aprecieri din partea oficialilor europeni. Justiția și-a făcut treaba, marile restanțe fiind atribuite Parlamentului din cauza refuzului de a aproba urmărirea penală a unor foști miniștri sau de a încuviința ridicarea imunității unor deputați și senatori. Tocmai de aceea, Cătălin Predoiu a susținut și susține limitarea imunității parlamentare doar la declarațiile politice.

Tot sub mandatul lui Cătălin Predoiu au fost adoptate 18 legi, strategia națională anticorupție, sistemul judiciar fiind reorganizat și funcțional, ceea ce a adus un plus de credibilitate externă. Dintre cele 18 legi adoptate au fost cele 4 noi coduri fundamentale pentru reforma justiției în România (Civil, Penal, Procedură civilă, Procedură penală - 2009-2010), legi de aplicare a codurilor (la fel de importante și complexe ca și codurile), legea confisării extinse în 2011 (completată de propunerea de directivă Macovei în 2014) și legea răspunderii disciplinare a magistraților în 2011.

În calitatea sa de ministru al Justiției, de premier interimar și de ministru interimar al Afacerilor Externe, dar și de prim-vicepreședinte al PDL (membru PPE), Cătălin Predoiu a dobândit credibilitate externă, având relații la Bruxelles și cunoscând foarte bine instituțiile europene. Credibilitatea externă a viitorului președinte este esențială pentru România, având în vedere și evenimentele din istoria recentă (vara lui 2012) care au ridicat mari semne de întrebare oficialilor europeni și SUA cu privire la respectarea statului de drept și a valorilor democratice. De asemenea, credibilitatea externă este dublată de abilități diplomatice, extrem de importante pentru un bun președinte.

„Domnul Cătălin Predoiu nu are probleme de corupție. Deci, dincolo de calitățile, profesionalismul și expertiza acumulată în toți acești ani de serviciu public, unul dintre elementele importante care îl recomandă pentru a fi un bun președinte este tocmai faptul că nu are probleme de corupție. România are nevoie în continuare de un președinte care să fie garantul respectării statului de drept și care să nu poată fi manevrat sau șantajat de diverse grupuri de interese. Iar domnul Cătălin Predoiu este o astfel de garanție pentru România. PDL Olt este şi va fi alături de domnia-sa, susţinându-l cu tărie în candidatura pentru cea mai înaltă funcţie în stat”, a declarat Siminica Mirea, preşedintele PDL Olt.

marți, 13 mai 2014

Marian Jean Marinescu, candidatul oltenilor!



Ca români, avem 14 motive de mândrie că suntem reprezentați de Marian Jean Marinescu în Parlamentul European. Ca olteni, avem 14 motive să votăm un oltean de-al nostru să-și continue munca în Parlamentul European. Ca alegători, avem 14 motive întemeiate să votăm un europarlamentar care și-a făcut bine treaba în Parlamentul European. Iată care sunt cele 14 motive pentru votul oltenilor din 25 mai 2014:

1.  A luptat pentru banii României, salvând peste 100.000 locuri de muncă

Marian Jean Marinescu a contribuit la extinderea pentru România a perioadei de folosire a banilor alocați de către Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă noi proiecte, noi locuri de muncă și noi oportunități pentru țara noastră.
Prin contribuția europarlamentarului PDL, s-au salvat miliarde de euro, fonduri europene care pot finanța peste 100.000 locuri de muncă în fiecare an.
      
      2. A asigurat fonduri pentru primul GPS european
Marian Jean Marinescu a stabilit cadrul legislativ pentru dezvoltarea sistemului Galileo, primul GPS european, precum și a sistemului  complemetar EGNOS: servicii pentru cetățeni și avantaje economice pentru Uniunea Europeană în ansamblu.
Beneficiile acestor sisteme sunt estimate la o valoare de circa 70 de miliarde de euro. Aplicațiile sistemului vor crea sute de mii de locuri de muncă în numeroase domenii, impulsionând creșterea economică în România și Europa.
3. A luptat pentru o Europă fără granițe aeriene

Marian Jean Marinescu a fost de două ori raportor pentru ”Cerul Unic European”, inițiativă care scurtează timpul de zbor, micșorează costurile transportatorilor și prețul biletelor de avion.

4.  A contribuit la noile drepturi pentru pasageri
Marian Jean Marinescu a contribuit la consolidarea drepturilor fundamentale ale călătorilor pe toate modurile de transport.
În prezent, milioane de europeni se pot deplasa la nivelul întregii Europe știind că sunt protejați de drepturi globale ale pasagerilor, indiferent de locul și de modul în care călătoresc. Pasagerii se bucură acum de asistență, compensații sau chiar rambursarea prețului biletelor în cazul unor evenimente neplăcutem precum întârzierile, pierderea sau deteriorarea bagajelor.

  5. A adus România mai aproape de Europa
Marian Jean Marinescu a introdus pe harta rețelelor de transport europene trasee noi de autostradă și de cale ferată care conectează regiunile României cu Europa.
Este vorba despre Iași și Suceava, legate de Târgu Mureș și de Sebeș, București-Craiova-Calafat-Vidin și mai departe, către Timișoara. Fără intervenția europarlamentarului PDL, aceste trasee de transport nu ar fi fost incluse în propunerea Comisiei Europene.

6. S-a preocupat de dezvoltarea regiunii Dunării
Marian Jean Marinescu a inițiat și a coordonat grupul de lucru al PPE pentru ”Strategia Dunării”, destinată dezvoltării economice și sociale a macro-regiunii dunărene, cu impact direct asupra României.
Din rolul de coordonator, Marian Jean Marinescu a susținut transformarea Dunării într-o cale de transport eficientă și sigură, într-un mediu curat și protejat de inundații.

7. A susținut intrarea României în Schengen
Parlamentul European a aprobat aderarea României la spațiul Schengen. Marian Jean Marinescu a lucrat atât la această hotărâre, cât și la cererile repetate ale Parlamentului European către Consiliul European de a aproba intrarea României în Scengen.

8. A luptat pentru ca basarabenii să nu mai aibă nevoie de viză
Marian Jean Marinescu a fost raportor PPE pentru regulamentul care a permis circulația fără viză în UE a cetățenilor din Republica Moldova. Acum, cetățenii moldoveni pot călători liber în Europa. Regimul liberalizat de vize va permite reîntregirea familiilor și va aduce beneficii economice întreprinzătorilor moldoveni.

9. A negociat subvenții vitale pentru agricultură
Marian Jean Marinescu a condus grupul de lucru în Partidul Popular European în care s-au decis bugetul UE, politicile de coeziune și politica agricolă comună 2014-2020.
România are mai multe de căștigat decât în anii anteriori: programe europene, dezvoltare regională, creșterea subvenției pentru agricultori.

10.  A contribuit la îmbunătățirea transportului feroviar de marfă
Marian Jean Marinescu a fost raportorul Parlamentului European pentru regulamentul privind înființarea de noi coridoare de transport feroviar de marfă în Uniunea Europeană. Datorită acestui regulament, fluxul de trafic de mărfuri a fost facilitat prin eliminarea punctelor slabe, a blocajelor și prin creșterea fiabilității.

11.  A contribuit la consolidarea granițelor externe ale Europei
Marian Jean Marinescu a negociat un sprijin financiar în valoare de 2,76 miliarde de euro pentru măsuri de securizare a frontierelor externe ale Uniunii Europene. Din această sumă, România va primi un sprijin financiar de cel puțin 61 de milioane de euro.

12.  A apărat dreptul românilor la liberă circulație
 
Marian Jean Marinescu a apărat dreptul românilor de a circula liber în Uniunea Europeană și înainte, și după eliminarea restricțiilor pe piața europeană a muncii, la sfârșitul anului 2013. În 2014, a inițiat o dezbatere și a fost co-autorul unei rezoluții a Parlamentului European pe acest subiect, cerând ca discuțiile absurde din Marea Britanie și alte țări cu privire la libera circulație să înceteze.

13.  A fost mereu aproape de românii de peste Prut
Marian Jean Marinescu s-a preocupat întotdeauna de situația românilor din Republica Moldova, atât cu ocazia alegerilor din 2009, cât și ca raportor pentru regimul de vize în UE.
Eurodeputatul PDL  a susținut toate acțiunile pro-Europa ale Republicii Moldova: a fost de raportor, de două ori, pentru propunerile de facilitare și apoi de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii moldoveni.

14.  A promovat cu mândrie România
Marian Jean Marinescu a adus arta încondeierii ouălor și colindul românesc la Strasbourg, o replică a avionului lui Coandă și Masa Tăcerii la Parlamentul European, a dansat hora Micii Uniri la Bruxelles alături de românii de peste Dunăre și Prut.
Fie că a fost vorba de Paște, de 1 Decembrie, de Crăciun sau de ziua Micii Uniri, Marian Jean Marinescu a știut să promoveze tradițiile și obiceiurile românești în inima Europei, iar inițiativele sale nu au rămas fără ecou.
După opt ani de muncă și realizări în Parlamentul European, Marian Jean Marinescu a fost desemnat Europarlamentarul Anului 2014. Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE, este singurul europarlamentar român care a câștigat acest premiu în 2014.
Premiile "MEP Awards" sunt acordate anual membrilor Parlamentului European care s-au remarcat prin activitatea lor.
Marian Jean Marinescu este singurul oltean aflat pe o poziție eligibilă pe listele partidelor care participă la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
Și cum sângele apă nu se face, oltenii votează unul de-al lor în Parlamentul European. Din 14 motive întemeiate!

sâmbătă, 3 mai 2014

ALTUR SA Slatina, performanţa merge mai departe

TIPURI DE PRODUSE

Pistoane Auto
Prelucrarea şi finisarea pistoanelor se realizeaza pe maşini Weisser – Sohne Germania, cu comandă numerica asistate de calculator. Pistoanele auto realizate de ALTUR echipează motoare pentru:
autoturisme DACIA RENAULT, ARO;
tractoare tip UNIVERSAL;
autocamioane ROMAN;

Seturi Motor
Seturile motor auto realizate de ALTUR acoperă toata gama de motoare ce echipează :
autoturisme DACIA RENAULT, ARO;
tractoare tip UNIVERSAL (U650,U445);
autocamioane ROMAN;
autobuze ROCAR;
Toate produsele sunt certificate de Registrul Auto Roman.


PARTENERI

COLABORATORI PIATA EXTERNA
- TRW Automotive (Germania, Franţa, Polonia, Cehia, Anglia)
piese turnate gravitaţional şi sub presiune;
componente sisteme de frânare pentru automobile – RENAULT, BMW, AUDI, VOLKSWAGEN, FIAT, MERCEDES.
- CONTINENTAL TEVES (Germania)
piese turnate gravitaţional;
componente sisteme de frânare pentru automobile – BMW
- Societe de Polimeres BARRE THOMAS ( Franta)
piese turnate sub presiune şi gravitaţional;
prelucrate ( componente de prim montaj pentru autoturisme PSA)
- OMG srl ( Italia)
piese turnate sub presiune;
componente de prim montaj pentru autoturisme VOLKSWAGEN şi SKODA
- Hagelmayer( Germania)
piese turnate gravitaţional şi prelucrate pentru autocamioane
- Vaillant Group Flues (Italia) şi RUBITECH (Olanda)
piese turnate sub presiune şi prelucrate destinate sistemelor de încălzire;
centrale termice, NEFID & BUDERUS, WIESSMAN etc.
-Egipt, Siria
pistoane auto şi seturi motor pentru tractoare .

COLABORATORI PIATA INTERNA
- S.C. AUTOMOBILE DACIA - RENAULT - Piteşti
piese pentru prim montaj la autoturisme şi piese de schimb.
- TOTAL GAZ - Iaşi
piese turnate sub presiune din aliaje de aluminiu pentru sistemele de distribuţie gaze.
- S.C. HESPER - Bucureşti
elemente pentru pompe hidraulice de înaltă presiune.
- ANOROM - Deva
piese turnate sub presiune si gravitational prelucrate pentru instalatii de iluminare aeroporturi.
- S.C. PULSOR S.A. - Scorniceşti
componente pompe, apă, ulei, benzină
mecanisme direcţie pentru autoturisme, autocamioane tractoare,.
- Centre de reparatii pentru Agricultură, Transporturi si diverse ramuri ale Industriei
pistoane si seturi motor pentru autoturisme, tractoare, autocamioane.

Adresa 
Strada Pitesti Nr. 114, Slatina, Judetul OLT

Telefoane

Marketing:(004)024.9413648
Financiar:(004)024.9436035

vineri, 22 februarie 2013

Afacere unică în Olt: detergenţi la dozator! Preţuri pentru buzunarele lovite de criză

 Liliana speră că afacerea va deveni una de succes
În plină criză financiară, când foarte multe firme n-au rezistat pe piaţă, o familie din Slatina, înarmată cu îndrăzneală şi speranţă, demarează o afacere unică în judeţ: detergenţi la dozator. Clienţii nu au întârziat să apară, mai întâi cu suspiciune faţă de calitatea produselor extrem de ieftine, apoi cu din ce în ce mai sporită încredere. Noutatea afacerii: toate tipurile de detergenţi pe care proprietarii afacerii le pun în vânzare au preţuri la jumătate şi chiar mai puţin faţă de cele mai mici preţuri practicate în mini-, super- şi hiper-marketurile din Olt.

Mai întâi, soţii Liliana şi Toni Marius Ciocea au auzit întâmplător că, undeva prin Dolj, un italian a înfiinţat o fabrică de detergenţi după reţete străine şi pe care le vinde vrac, la super-preţuri. Tot întâmplător au mai aflat ei că firma italianului caută distribuitori. Cum familia Ciocea, ani şi ani plecată la muncă în străinătate, avea nevoie de un venit sigur în ţară (pentru că nu mai vor să plece de aici), Liliana şi Toni au ajuns distribuitori ai societăţii comerciale din Dolj. Au distribuit ce au distribuit, până ce au băgat de seamă că jobul lor se permanentizează la unele instituţii şi societăţi comerciale, mulţumite pesemne de calitatea produselor. Şi ce şi-au zis ei: hai să vindem noi direct. Au înfiinţat o firmă şi, din decembrie 2011, au şi spaţiu de desfacere în Slatina. „Cam din vara anului trecut am început noi să distribuim detergenţi lichizi pentru corp şi obiecte de uz casnic. Tot făcând activitatea asta, am observat că solicitările se înmulţesc şi că ele se permanentizează. Şi atunci ne-a venit ideea unei afaceri proprii: să cumpărăm de la producător noi şi să vindem detergenţii“, îşi aminteşte Liliana Ciocea.

Preţuri năucitor de mici în comparaţie cu cele practicate la supermarket

„Ei, cum detergenţi la dozator!?“, se miră oamenii care trec pentru prima oară pragul magazinului, atraşi de publicitatea afişată pe geamuri. „Aflând că, să zicem, un detartrant costă jumătate sau chiar mai puţin din preţul pe care ei îl plătesc regulat pentru achiziţionarea produsului de aceeaşi calitate de la magazinele mari, omul devine curios şi cumpără, la început puţin, pentru probă, cum spune fiecare. Surpriză: mulţi dintre ei revin, spunând că nu există nici o diferenţă între calitatea produsului pe care îl cumpărau în mod obişnuit de la supermarket şi cel achiziţionat de la noi“, spune Liliana, care, deşi nemulţumită încă de volumul de vânzări existent în prezent (afacerea abia a început), priveşte încrezătoare în viitorul apropiat. „Nu ne-am făcut nici o reclamă, nu ne-am promovat produsele şi magazinul pentru simplul fapt că nu ne permitem acest lucru. Singura promovare ne-o fac cei ce cumpără de la noi. Volumul de vânzări nu este cel la care ne-am gândit noi la început de drum, nu suntem cunoscuţi încă, nu ştie foarte multă lume de noi, dar eu cred că până la urmă vom reuşi. Nu se poate altfel, pentru că avem o ofertă foarte, foarte bună pentru tipul de clienţi cărora ne adresăm“, spune Liliana. Ea îşi construieşte speranţa pe ideea că detergenţii reprezintă un tip de marfă fără de care viaţa gospodinelor nu se poate imagina. În plus, preţurile incomparabil mai mici decât detergenţii ambalaţi constituie elementul de forţă al afacerii. „Orice produs conţine în preţ şi costul ambalajului, şi este normal să fie aşa, pentru că vorbim de cheltuieli care trebuie acoperite. Ei bine, preţurile detergenţilor comercializaţi de noi nu conţin costul ambalajului. Avem doar recipienţi din plastic foarte ieftini pe care clientul îi cumpără la început şi pe care apoi îi poate refolosi, economisind bani. Există la vânzare, de curând, într-un mare supermarket de la noi, un degresant care costă 20 de lei şi face exact ceea ce face degresantul pe care noi îl vindem cu doar 5 lei pe litru“, ne explică Liliana atu-ul afacerii.

Afacerea, veche în alte ţări

Liliana şi soţul ei au de luptat şi pentru a dărâma unul dintre simţurile care-l caracterizează pe românul simplu: rezistenţa la nou. „Oamenii din Slatina nu au auzit de acest tip de afacere şi, de aceea, sunt reticenţi când aud că pot cumpăra detergenţi de la dozator. Ei bine, în alte ţări afacerea este demult una obişnuită. Sper să prindă şi la noi. Ne gândim că criza financiară care a lovit în noi îl face pe om să se gândească de două ori înainte de a cumpăra ceva. Or, noi propunem preţuri care îl avantajează pe client şi produse de calitatea celor scumpe“, teoretizează simplu Liliana, căreia i-a revenit responsabilitatea magazinului în totalitate: ea îi întâmpină pe clienţi, ea vinde, ea ţine evidenţa, ea face comenzi etc.

•••

Dialogul nostru este înrerupt de clienţi (de fapt - cliente). Femeile intră curioase, îşi plimbă privirile pe preţurile afişate în dreptul fiecărui robinet, cer lămuriri despre calitate şi cumpără, „de probă“. Iar patroana-vânzătoare le lămureşte pe fiecare în parte cât şi cum se foloseşte produsul achiziţionat. „Dacă sunt mulţumită, mai vin“, spun aproape toate clientele care pleacă cu „proba“ acasă.

Produse şi preţuri

Când un bidon de detergent se consumă se aruncă la gunoi în jur de 30% - 40% din totalul plătit. Suma o reprezintă costul recipientului. Gândindu-se în special la beneficiile consumatorului de rând şi la bunăstarea mediului înconjurător, SC ANA SOAP HOUSE SRL a venit cu iniţiativa DETERGENŢI LA DOZATOR (detergenţi pentru corp şi uz casnic). Un avantaj îl constituie faptul că oamenii îşi pot cumpăra cantitatea de detergent în funcţie de nevoie, dar şi în funcţie de cât le permite buzunarul pe moment.
Dozatorul conţine 12 detergenţi:



- detergent rufe (manual şi automat) – 7 lei / litru
- gel de duş – 6 lei / litru
- şampon – 5 lei / litru
- săpun lichid – 5 lei / litru
- detergent vase – 4 lei / litru
- detergent dezinfectant vase – 5 lei / litru
- detergent dezinfectant podea – 3 lei / litru
- detergent podea – 3 lei / litru
- detergent covoare şi mochete – 4 lei / litru
- detergent geamuri – 4 lei / litru
- degresant – 5 lei / litru
- detartrant concentrant – 10 lei / litru
- balsam de par 7,00 lei/litru
- balsam de rufe 5,50 lei/litru
- detergent lemn si parchet 6,00 lei/litru
- înalbitor 3,00 lei/litru
- odorizant camera 10,00 lei/500 ml
- odorizant WC 13,00 lei/500 ml
- detergent automat de vase 12,00 lei/litru
Magazinul SC ANA SOAP HOUSE SRL se găseşte la adresa strada Primăverii, bloc FA 18, Slatina – LÂNGĂ RENEL.